ian. 092020
 

În urma sesizării făcute de un pădurar al Parcului Național Domogled – Valea Cernei, prin care anunța că în zona sa de responsabilitate, un pui zimbru este prins într-un laț, jandarmii Postului Băile Herculane, împreună cu polițiști, rangeri, voluntari ai Asociației W.W.F, reprezentanți ai Gărzii de Mediu și un medic veterinar s-au deplasat de urgență în zona indicată pentru a sprijini eforturile pădurarului de a elibera puiul de zimbru.

Intervenția a fost îngreunată și de drumul dificil, pe care echipele mixte l-au avut de parcurs până la locația indicată, un drum forestier situat la altitudine de 700 m, la aproximativ 3 km de localitatea Rusca-Teregova.
Ajunși la fața locului, jandarmii montani alături de echipa de specialiști din cadrul celorlalte instituții, au constat că puiul de zimbru (după estimările celor prezenți avea o vârstă cuprinsă între 6 luni – 1 an), avea piciorul drept din față prins într-un laț, fără posibilitatea de a se elibera. Pentru a ușura intervenția și a reda cât mai repede animalul mediului său natural, cei prezenți au luat decizia de a-l tranchiliza, procedura decurgând fără probleme deosebite.

De asemenea, ca un amănunt inedit, pe timpul acestei intervenții‚ alături de puiul rănit și-a făcut apariția și un zimbru adult, posibil femelă, care a părăsit zona doar după ce, puiul de zimbru a fost eliberat.