apr. 172019
 

În contextul deținerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în perioada 17-18 aprilie a.c., în municipiul Cluj-Napoca, Jandarmeria Română va găzdui reuniunea „Grupului pan–european al experţilor în domeniul asigurării ordinii publice la evenimente sportive”. Lucrările acestei activităţi vor fi deschise de către inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonel Ionuţ-Cătălin Sindile.

Evenimentul reuneşte 42 de experţi din cadrul agenţiilor de aplicare a legii din state membre UE şi non-UE, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Europei şi Europol.

Agenda reuniunii cuprinde subiecte referitoare la managementul evenimentelor sportive majore (precum EURO 2020 şi Cupa Mondială 2022), iniţiative legislative, programe de pregătire şi identificarea noilor provocări emergente evenimentelor sportive de masă.

Unul dintre cele mai importante elemente de pe agenda de lucru a întâlnirii se va referi la constituirea Centrului de cooperare poliţienească internaţională găzduit la sediul central al Europol din Haga (Olanda), pe timpul EURO 2020, managementul acestei structuri fiind asigurat de specialişti din 3 state, printre care și România. Țara noastră va fi reprezentată de experţi din cadrul Punctului Naţional Informare Manifestări Sportive.

Elemente de background

Punctul Naţional Informare Manifestări Sportive este structura centrală din cadrul Jandarmeriei Române, care asigură schimbul de date şi informaţii în vederea realizării cooperării poliţieneşti naţionale şi internaţionale cu privire la manifestările sportive.

Anul viitor România va găzdui 4 partide de fotbal din cadrul EURO 2020 pe Arena Naţională din municipiul Bucureşti.

La acest moment, Jandarmeria Română deţine funcţia de vicepreşedinte al „Grupului pan–european al experţilor în domeniul asigurării ordinii publice la evenimente sportive”, prin căpitan Dincă Adrian, ales de membrii grupului în anul 2015.