dec. 162019
 

În luna noiembrie a.c., structurile de ordine publică ale Jandarmeriei Române au desfășurat peste 60.000 de misiuni de asigurare a ordinii publice, cu ocazia alegerilor pentru președintele României, dar și cu ocazia unor manifestații sportive, cultural-artistice, religioase, comemorative sau de protest.

Jandarmii au acționat, independent sau în cooperare cu alte instituții cu atribuții în menținerea ordinii și liniștii publice, în peste 59.700 de patrule mixte, în zone aglomerate sau cu grad criminogen ridicat.

În urma activităților, au fost constatate 414 infracțiuni, fiind surprinși în flagrant 396 de autori.

De asemenea, au fost depistate trei persoane urmărite național, șapte persoane aflate în situații de risc au fost salvate din mediul montan, iar trei persoane declarate dispărute, dintre care doi minori, au fost găsite.

Totodată, pentru încălcarea prevederilor legale, jandarmii au aplicat 5612 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 2.000.000 de lei. Din totalul sancțiunilor contravenționale aplicate, 316 au fost la regimul silvic, iar valoarea acestora se ridică la peste 262.000 de lei.