iul. 252016
 

Maiorul Fotescu Gabriel Dumitru din cadrul Jandarmeriei Române este primul ofițer selecționat să  participe la misiunea U.E- EUROGENDFOR, din Republica Mali (Africa). Jandarmul s-a integrat foarte bine în cadrul misiunii Eucap Sahel Mali și a reușit în scurt timp să fie apreciat de colegii săi.

În prezent, ofiţerul Jandarmeriei Române, care este instructor de ordine publică și intervenție profesională, susține un nou modul de pregătire la care participă ofițeri din Jandarmeria, Poliția și Garda Națională ale statului Mali.

În cadrul acestui modul, maiorul Fotescu Gabriel, alături de alți instructori din cadrul națiunilor contributoare la misiunea Eucap Sachel Mali, susține atât teme de legislație în domeniul ordinii publice, cât și exerciții practice destinate creșterii eficienței forțelor de poliție locale.

Totodată, jandarmul monitorizeză progresele forțelor din cadrul sistemului național de poliție, ca urmare a efortului susținut al Uniunii Europene de a le reforma și profesionaliza, cu scopul asigurării unui grad ridicat de siguranță pentru cetățenii din Republica Mali.

Anterior participării la această misiune internațională, maiorul Fotescu Gabriel a promovat un examen susţinut în faţa unei comisii  formate din șase experţi din cadrul Uniunii Europene.

Examenul de selecţie s-a desfăşurat în limba franceză şi engleză și a presupus o bună cunoaştere a cadrului legislativ şi organizatoric specific misiunii Uniunii Europene în Republica Mali. Pe lângă cunoştinţele teoretice, ofiţerului i-au fost testate abilităţile şi capacitatea de răspuns în situaţii de criză.

Totodată, ofițerul a absolvit Cursul Internaţional de Monitor Misiuni Internaționale la Institutul de Studii pentru Ordine Publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Maiorul Fotescu Gabriel este și absolvent al Academiei de Poliţie, promoţia 2001, iar pâna la momentul selecționării pentru această misiune internațională, a fost instructor în cadrul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor de Jandarmi – “Ochiuri” din cadrul Jandarmerie Române.

Informaţii suplimentare (Misiunea EUROGENDFOR în Mali)

În data de 15 aprilie 2014, Consiliul European a luat decizia începerii unei misiuni civile, conform Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC), pentru a sprijini  Forţele Interne de Securitate din Mali (Denumirea oficială a misiunii este EUCAP Sahel Mali).

Misiunea sprijină statul malian în asigurarea ordinii constituţionale şi democratice, condiţiile necesare unei păci durabile, precum şi menţinerea autorităţii sale pe întregul teritoriu. Misiunea internațională la care participă Jandarmeria Română – EUCAP Sahel Mali, asigură consiliere la nivel strategic şi pregătirea celor trei forţe interne de securitate (Jandarmeria, Poliţia Naţională şi Garda Naţională).

În anul 2015 România, prin Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Externe a deținut preşedinţia Eurogendfor (Forţa de Jandarmerie Europeană).

EUROGENDFOR este un instrument polițienesc  al  Uniunii Europene, format din unităţi de poliţie cu statut militar, puse la dispoziţie de către statele fondatoare în mod voluntar, pentru a întări capacităţile gestionării crizelor internaţionale.