aug. 022017
 

Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Gheorgheni, din judeţul Harghita este, începând de astăzi, gazda unei tabere de vară pentru 30 de copii instituţionalizaţi în două centre bucureştene.

Jandarmii din cadrul centrului aşteaptă cu emoţie sosirea celor mici, care va avea loc în cursul zilei de astăzi, iar special pentru ei au pregătit numeroase activităţi de divertisment, cu dorinţa de a le oferi copiilor o săptămână pe care să şi-o amintească cu plăcere.

Programul cuprinde vizite turistice în localităţile Praid, Lacul Roşu, Cheile Bicazului şi Bicaz, drumeţii montane,  jocuri şi concursuri sportive (pentru întărirea spiritului de echipă şi coeziunea grupului), dar şi exerciţii demonstrative prezentate de jandarmi.

Tabăra se desfăşoară în perioada 02-09 august a.c.,  la iniţiativa Jandarmeriei Române şi în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 Bucureşti, iar copiii aparţin de Centrul de Coordonare, Consiliere, Evaluare și Suport – Sfântul Spiridon și Centrul de Plasament – Robin Hood.

Ne dorim ca cei mici să aibă o vacanţă frumoasă alături de jandarmi şi, de ce nu, poate şi o carieră militară pe viitor.