dec. 302019
 

 În zilele de 24 și 25 decembrie a.c., la nivel național, Jandarmeria Română a executat prin intermediul structurilor centrale și teritoriale, 74 de misiuni de asigurare a ordinii publice (la târguri de Crăciun, manifestări sportive, cultural artistice sau religioase), 1110 misiuni de menţinere a ordinii publice în cooperare cu Poliția Române, 1081 misiuni de menținere a ordinii publice executate prin echipaje de jandarmi, 2460 de misiuni de pază și protecție instituțională și au participat la 57 de intervenții direcționate prin apeluri de urgență 112.

Pe parcursul desfășurării acestor misiuni, jandarmii au constat 63 de infracțiuni, contra persoanei, contra patrimoniului, contra sigurantei persoanei, precum și alte infracțiuni prevăzute de actele normative în vigoare, 47 dintre autori fiind surprinși în flagrant.

Pe timpul desfășurării acestor misiuni, jandarmii au constatat 505 sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 137.400 de lei. În perioada următoare, jandarmii vor acționa la nivel național pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale ce pot avea loc în contextul organizării  manifestărilor cultural-artistice și religioase, programate să aibă loc.  

Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite în această perioadă, Jandarmeria Română face următoarele recomandări :

  • persoanele care participă la evenimentele ce se desfășoară în spațiul public, să manifeste răbdare, să respecte indicațiile organizatorilor și jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • dacă sunteți martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, solicitați sprijinul prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând  succint informațiile relevante despre situația în care vă aflați: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat și câte persoane au nevoie de ajutor.
  • în cazul în care participați la evenimente publice, supravegheați cu atenție copiii,  pentru a evita situațiile de rătăcire și pentru prevenirea eventualele accidente;
  • dacă vă aflați în stațiunile turistice montane, informați-vă asupra stării vremii,  a itinerariului, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există;