Mar 152017
 

Sublocotenent (r) Vasile Crețu este veteran de război jandarm, iar astăzi, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 ani, acesta a fost sărbătorit într-un cadru festiv la Casa de Cultură din municipiul Brad, județul Hunedoara, locul unde trăiește.

Special pentru ziua sa, veteranul nostru de război a îmbrăcat uniforma de jandarm și și-a adus aminte cu nostalgie că au trecut 76 ani de când a intrat în rândurile Jandarmeriei.

Jandarmii, alături de familie și de toți ceilalți invitați l-au felicitat
și i-au înmânat o diplomă și o plachetă aniversară din partea conducerii Jandarmeriei Române „în semn de respect pentru patriotismul cu care și-a servit țara și pentru demnitatea cu care a reprezentat Jandarmeria Română”.

De asemenea, odată cu împlinirea unui secol de viață, veteranul jandarm a devenit cetățean de onoare al municipiul Brad.

* * *
Sublocotenent (r) Vasile Crețu s-a născut în data de 15 martie 1917, în comuna Mihăileni (astăzi în Republica Moldova).
A intrat în rândurile jandarmilor la data de 1 iulie 1941, fiind concentrat în Legiunea de Jandarmi Cernăuți cu gradul de soldat. În anul 1942 a fost avansat în gradul de caporal, iar 1 decembrie 1943 a fost concentrat în Legiunea de Jandarmi Ismail, unde își va desfășura până la data de 31 august 1944.
Începând cu data de 1 septembrie 1944 este mutat în Legiunea de Jandarmi Argeș unde îți desfășoară activitatea până la data de 22 februarie 1945, când este lăsat la vatră.
A fost avansat în gradul de sublocotenent (r) la data de 24.04.2014.
A luptat pe front în perioada 28.05.1944-31.08.1944 cu Legiunea de Jandarmi Ismail și a fost decorat cu Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial.

Formularul pentru comentarii este dezactivat!!